DESPRE INIȚIATIVĂ

Suntem „Plantăm fapte bune în România”, iniţiativa naţională de împădurire bazată pe voluntariat, care a pornit la drum în 2011.

2016 a fost al doilea an consecutiv în care ne-am propus ca, în luna noiembrie, să organizăm plantare în toată țara într-o singură zi şi al doilea an în care am avut și Republica Moldova alături de noi. România a reuşit! Republica Moldova a reuşit! Toate plantațiile au avut voluntari bucuroși, energici și entuziaști, care au răspuns apelului lansat pentru țară și pentru comunitate. Echipa de organizare a crescut cu fiecare om nou care a dat curs invitației noastre să se implice în organizare. Avem colegi noi, care depun efort, timp și energie pentru a realiza aceste mobilizări civice pentru comunitate.

Din 2011 și până în prezent, „Plantăm fapte bune în România” a acţionat în 22 de județe – 27.376 de voluntari au împădurit o suprafaţă de peste 180 de hectare, reușind să planteze un număr de 576.143 de puieţi.

MISIUNE

Să creştem şi să protejăm păduri în România.

OBIECTIVE STRATEGICE

Împădurirea unui număr de 15 județe

Mobilizarea a 15.000 de voluntari

O zi națională pentru împădurire

Organizarea de plantații independente

CUVÂNT DIN PARTEA ECHIPEI

În 2016, peste 5.100 de voluntari au plantat aproape 114.000 de puieți forestieri pe 45 de hectare de teren public neproductiv din 10 județe ale țării. Acest lucru a fost realizat în cadrul a două campanii de plantare: primăvara (trei acțiuni de plantare, în luna martie) și toamna (opt acțiuni de plantare, în luna noiembrie, din care șapte derulate concomitent, într-o singură zi, în șapte județe din România) și o localitate din Republica Moldova.

Am avut unul dintre cei mai frumoși ani datorită performanței în organizare (cu o muncă pe bază de voluntariat), dar și datorită evenimentelor conexe în care ne-am implicat plantatorii: Maratonul Internațional București, Semimaratonul Internațional București, Ultramaraton, Iron Man (triatlon) și Swimathon.

Credem în puterea mobilizării civice! Credem în puterea exemplului! Și credem în carisma visului civic în protecția mediului!

Ne bucură diversitatea, impactul și complexitatea inițiativelor pe care le facem împreună!

Vă mulțumim și să avem cât mai mulți ani frumoși împreună!

REALIZĂRI 2016

După ce, în 2015, am demonstrat că putem organiza o mişcare socială, mobilizând voluntari pentru acțiuni de plantare în 14 judeţe, în 2016 am arătat perseverență și am continuat împădurirea într-o singură zi.

4.100 de voluntari au plantat în data de 19 noiembrie un număr de 92.743 de puieţi, pe o suprafaţă de peste 42.2 hectare, în opt judeţe ale României, astfel:

  • Buzău, localitatea Boboc: 450 de voluntari, 10.000 de puieţi de frasin şi stejar, 2 hectare;
  • Călăraşi, localitatea Jegălia: 1.225 de voluntari, 27.500 de puieţi de salcie, 24 de hectare;
  • Constanţa, localitatea Peştera: 200 de voluntari, 10.000 de puieţi de glădiță, 1,2 hectare;
  • Dolj, localitatea Greceşti (şi completare la Rojişte): 650 de voluntari, 15.273 de puieţi de salcâm, glădiţă şi mălin, 3 hectare;
  • Giurgiu, localitatea Gostinari: 300 de voluntari, 3.300 de puieţi de plop, 6 hectare;
  • Harghita, localitatea Mereşti: 350 de voluntari, 5.000 puieţi de pin, gorun, molid şi paltin, 2 hectare;
  • Iaşi, localitatea Leţcani: 300 de voluntari, 9.000 de puieţi de frasin şi stejar, 2 hectare;
  • Teleorman, localitatea Siliştea Gumeşti: 560 de voluntari, 12.000 de puieţi de cer, arţar tătăresc şi salcâm

Din acești puieți, 63.273 au fost acordați sub formă de sponsorizare de către R.N.P. - ROMSILVA, în cadrul acordului de parteneriar. Din aceși puieți, 63.273 au fost acordați sub formă de sponsorizare de către R.N.P. - ROMSILVA, în cadrul acorduli de parteneriat existent.

ACȚIUNI SPORTIVE

2016 a fost primul an în care ”Plantăm fapte bune în România” a participat la mai multe competiții sportive. Aproape 400 de sportivi au luat startul sub sloganul ”Aleargă, pedalează, înoată tare, apoi vino la plantare!” Semimaratonul București a fost debutul „Plantăm fapte bune în România” la un eveniment sportiv. În cadrul semimaratonului care are recunoaștere internațională am participat cu peste 50 de alergători din care 37 au fost alergători unici. Astfel, „Plantăm fapte bune în România” a devenit cauză recomandată a competiților organizate de Bucharest Running Club.

La începutul lunii iulie „Plantăm fapte bune în România” a făcut valuri la Swimathonul București și a aliniat la start 4 echipe: ”Plantatorii subacvatici”, ”Toate frunzele sus”, ”Dream Green Team” și ”Culoarul verde”.

In 2016 „Plantăm fapte bune în România” a participat pentru prima oară, la Maratonul București Raiffeisen Bank, ca organizație recomandată. În #teamPFBRo, echipa de alergători a organizației, s-au înscris 300 de persoane, atât prin intermediul companiilor din care fac parte, cât și individual.

Cei patru sportivi PFBRo, Calmațui Vasile, Caraiman Alexandru, Chiriță Daniel și Stolbov Sergei au luat parte la diferite competiții sportive din țară și din străinătate.

În 2016, ”Plantăm fapte bune în România” s-a înregistrat pe platforma de fundraising Galantom. Sportivii precum și alte persoane pot susţine organizația strângând fonduri prin intermediul platformei Galantom http://plantamfaptebuneinromania.galantom.ro/

Fondurile colectate în 2016 în urma competiţiilor au servit la organizarea acţiunilor de plantare din 19 noiembrie 2016.

În localitatea Jegălia din județul Călărași s-au pus bazele pădurii sportivilor.

COMUNICARE

În 2016, strategia de comunicare a vizat două direcții principale:

  • crearea unui instrument de recunoaștere a voluntariatului – campania Green Endorsement
  • o informare cât mai amplă, prin intermediul mass-media – campania Romania treci pe verde

Rețelele sociale (paginile oficiale de Facebook și LinkedIn) și website-ul oficial al inițiativei au făcut posibile comunicările în timp real despre: planurile echipei, acțiunile de plantare și îngrijire, precum și înscrierile voluntarilor.

În ceea ce privește informarea prin intermediul mass-media, instrumentul de bază a fost comunicatul de presă.

Rezultatele noastre pe 2016 pot fi sintetizate astfel:

  • comunicate de presă: 22 (locale și naționale)
  • evenimente: 12 (plantări și îngrijiri)
  • preluări: 230 (presă scrisă, radio și TV)

TOP POSTĂRI FACEBOOK

1

12 noiembrie – Ziua împăduririi naţionale ! http://www.plantamfaptebune.ro/12-noiembrie-ziua-impaduririi-nationale/

47.307
reach

2.444
Engaged
Users

Vezi post
2

Am început brainstorming-ul obiectivelor din 2016. Ce ziceți, ne gândim împreună ce fapte bune plantăm anul acesta? Să curgă comentariile, zicem noi :-)

38.574
reach

2.093
Engaged
Users

Vezi post
3

o știre care a ajuns la noi. cum vi se pare?

38.249
reach

3.654
Engaged
Users

Vezi post
4

Cel mai tânăr voluntar de azi! Plantăm, Îngrijim, Împădurim !

37.915
reach

879
Engaged
Users

Vezi post
5

O soluţie ingenioasă

27.267
reach

1.777
Engaged
Users

Vezi post
6

Vă aşteptăm cu 1000 buc tuia. Vrem să obţinem de la voi 10 000 PET-uri.

24.680
reach

1.166
Engaged
Users

Vezi post

TOP POSTĂRI LINKEDIN

1

1,97%
Engagement

964
Audience

Vezi post
2

1,57%
Engagement

635
Audience

Vezi post
3

3,31%
Engagement

605
Audience

Vezi post
4

1,18%
Engagement

592
Audience

Vezi post
5

2,79%
Engagement

573
Audience

Vezi post
6

3,08%
Engagement

520
Audience

Vezi post

INFORMAȚII FINANCIARE

GREEN ENDORSEMENT

În 2016, ”Plantăm fapte bune în România” împreună cu agenția de publicitate Publicis au lansat campania Green Endorsement, care are ca scop conștientizarea importanței implicării, ca voluntar, în acțiunile de protecția mediului, precum și încurajarea și recunoașterea celor care se implică în astfel de acțiuni. Voluntarii participanți la acțiunile de împădurire organizate de ”Plantăm fapte bune în România” obțin, pe lângă satisfacția participării în mod activ la un proiect cu impact pozitiv asupra mediului, și o recunoaștere oficială sub forma unui certificat – Green Endorsement Pro sau a unei diplome – Green Endorsement Basic, în funcție de gradul de implicare.

Totodată, implicarea ca voluntar în cadrul inițiativei ”Plantăm fapte bune în România” este considerată un plus la angajare de către companiile partenere în campania Green Endorsement. Până în prezent, 33 de companii de top din România, precum și Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor au ales sa fie partenerii acestei campanii.

Astfel, 1.418 de voluntari au primit în 2016 certificatul Green Endorsement Basic și alți 30 de voluntari au fost recompesați cu certificatul Green Endorsement Pro.

Campania Green Endorsement va continua și în anii următori, iar lista companiilor care recunosc oficial certificatul Green Endorsement și îl consideră un plus la angajare, rămâne deschisă.

Florin Pădurean

Art Director Publicis România

Green Endorsement a fost un proiect cu care eu și colegii mei ne-am umplut consistent timpul la muncă și acasă. Este nevoie însă, în continuare, de multă implicare pentru a ajunge măcar aproape de ceea ce ne dorim: o societate în care voluntariatul în plantarea copacilor să devină o normalitate, o uzanță a tuturor, indiferent că vorbim de participarea la acțiuni colective, cum sunt cele organizate de ”Plantăm fapte bune în România”, sau de acțiuni personale.”

Laur Răboj

Copywriter Publicis România

„În 2016, Green Endorsement a prins rădăcini. Am pornit de la dorința de a impacta societatea în mod real prin schimbarea mentalităților cu privire la voluntariat. Un drum greu, lung, dar incredibil de frumos. Proiectul este de abia la început. Rezultatele se vor vedea în timp și sperăm ca, într-o bună zi, voluntariatul în activități de împădurire să devină o chestiune de normalitate.”

ROMÂNIA, TRECI PE VERDE!

Gândul a lansat, în data 18 noiembrie 2016, campania "România, Treci pe Verde!", un demers care îşi propune să treacă de graniţele formale ale jurnalismului şi să scoată românii din casă, unindu-i într-o comunitate căreia îi pasă de viitorul său. Or, viitorul fiecăruia înseamnă mai mult decât spaţiul său personal, înseamnă tot ceea ce-l înconjoară.

"România, Treci pe Verde!" înseamnă și implicarea într-o acţiune amplă de împădurire a României, prin plantarea de copaci în toate oraşele, de-a lungul drumurilor şi râurilor din întreaga ţară.

Prima iniţiativă naţională de împădurire, pe care Gândul a susţinut-o, a fost cea demarată de Asociaţia EcoAssist, "Plantăm fapte bune în România". În data de 19 noiembrie 2016, echipa Gândul a fost la Jegălia, judeţul Călăraşi, unde a luat parte la plantarea puieților de salcie.

Raluca Pancu

Redactor Gândul

"Campania "România, Treci pe Verde!" este primul proiect de care am onoarea să mă ocup de când lucrez la Gândul şi intenţionez să fie unul de durată, care să contribuie la schimbarea reală a României, pe care ne-o dorim cu toţii, dar pe care foarte puţini o realizăm. Am început şi sperăm să continuăm cu cei de la "Plantăm fapte bune în România" în demersul nostru de a arăta că se poate să plantăm mai mult decât pot ei tăia, că se poate să spunem "da" mai mult decât îşi doresc ei să spunem "nu". Motivul principal pentru care am ales să mă implic a fost acela că am dorit să las deoparte "resemnarea", care poate duce la cea mai toxică atitudine, şi să aleg schimbarea. "România, Treci pe Verde!". Se poate".

Dragos Ureche

Project Manager Gândul

“Mă simt onorat să fiu implicat într-un proiect care are ca scop schimbarea României! Problema pădurilor şi a tăierilor ilegale este un subiect extrem de delicat, iar aceasta campanie își propune să implementeze în mentalul colectiv importanţa pe care o au pădurile în vieţile noastre. Alături de “Plantăm fapte bune în România” am început acest proiect pe care dorim să îl continuăm şi să ne atingem obiectivele propuse! Am ales să mă implic în campania „Romania, Treci pe Verde!” deoarece am considerat ca pot pune umărul la însănătoşirea României. Sper să atragem cât mai multi „adepti” în proiectul nostru!”

INVESTESC ÎN INITIAȚIVA “PLANTĂM FAPTE BUNE ÎN ROMÂNIA”

PARTENERI INSTITUȚIONALI

PARTICIPĂ LA ACȚIUNILE DE PLANTARE

TESTIMONIALE ONG-URI ȘI SUSȚINĂTORI PERSOANE FIZICE

Viorel Mărgineanu

Coordonator județean Buzău

„Implicarea în proiectul național de împădurire mi-a oferit ocazia de a lucra cu foarte mulți oameni, majoritatea tineri, pentru realizarea unui mediu mai sănătos. Am învățat lucruri și am atins obiective pe care doar o echipă bine organizată le poate realiza. Pregătirea și experiența mea profesională s-au îmbogățit într-un mod prin care le doresc tuturor colegilor silvicultori să treacă.”

Marlena Melinescu

Coordonator județean Dolj, Președinte Asociația Creștini:

„Am ales să plantăm păduri și nu orice fel de păduri, ci păduri de suflet. Fiecare copac plantat înseamnă nu doar o șansă pentru mediul înconjurător, ci un sentiment de conștientizare a apartenenței. Asociația „Creștini” mulțumește echipei „Plantăm fapte bune în România” pentru că i-a oferit șansa de a cooordona activitatea la nivel județean și a-și aduce contribuția la campania națională de salvare a pădurilor. Astfel de inițiative au puterea de a schimba în bine nu numai mediul înconjurător, ci și mentalități, iar faptele bune nu vor rămâne fără rezultate bune!”

Andreia Schneider

Coordonator județean Timiş, Președinte ECO CLUB Timișoara:

„Încă din 2015, ECO CLUB Timișoara s-a alăturat echipei „Plantăm fapte bune în România” pentru a creşte numărul de arbori forestieri în zonele de câmpie mult necesari menţinerii echilibrului climatic optim şi pentru a reda viaţă terenurilor degradate/neproductive. În primăvara anului 2016, în localitatea Sînmihaiu Român, Timiş, am plantat o perdea de protecţie forestieră cu scopul de a proteja o parte din localitate de vânturile puternice. Am efectuat lucrări de întreţinere a plantaţiei forestiere de la Utvin, Timiş (10 ha), iniţiată în 2015. Mulțumim Asociației EcoAssist pentru remarcabila inițiativă națională şi pentru oportunitatea oferită prin această colaborare.”

Octavian Berceanu

Coordonator județean Teleorman, Specialist silvic

„Plantarea unei păduri este o muncă de rutină, sapi vetrele, așezi puieții și pui pământul la loc. Mă întreb de unde vine emoția pe care o trăim atunci când plantăm? Metaforic, plantarera unei păduri oferă trăirea pe care sculptorul o simte la primele linii dăltuite în blocul rece de piatră, forma brută a capodoperei, doar că autorul este colectiv, noi și natura. Locul în care sădim devine spațiul altruismului, iar secundele petrecute împreună coagulează timpul în care rezonăm cu ceea ce suntem în esență. Dacă vrei să descoperi emoția sculpturii unui peisaj, vino să plantăm!”

Tibor-Sándor Kádár

Coordonator județean Harghita

„Ca inginer silvic, mereu mi-am dorit să mă implic în activități cu impact asupra societății civile. „Plantăm fapte bune în România” mi-a oferit una dintre cele mai mari posibilități de a face un bine, atât oamenilor, cât și mediului înconjurător. Am demonstrat, din nou, importanța implicării comunităților locale în orice se dorește a fi sustenabil pentru viitor. Când 300 de oameni au un singur țel și trag cu toții în aceeași direcție, se creează niște legături indestructibile, legături care păstrează în amintirea noastră atât experiența în sine, cât și pe toți cei alături de care le-am trăit.”

Livia Bibire

Coordonator judeţean Iaşi, Preşedinte Asociaţia tinerii ecologi români Iași

„Acesta este al treilea an de fapte bune în județul Iași și a cincea acțiune de plantare. Sunt mândră să văd că vin din ce în ce mai mulți oameni dornici să facă o schimbare în comunitate, oamenii care se gândesc la viitorul lor și al copiilor lor, care au înțeles că este mai important să previi decât să combați. Asta facem noi, plantăm pe terenurile degradate pentru a preveni anumite probleme.”

Antoanela Enăcache

Coordonator județean Vâlcea, Președinte Asociația Zâmbete Colorate

„A fost un prilej de bucurie și de a ajuta natura pentru voluntarii vâlceni implicați în cele două acțiuni de plantare din 2016. Menționez și sprijinul necondiționat, de specialitate, acordat de Direcția Silvică Vâlcea. În fond, lucrurile durabile care vor rămâne pentru viitor sunt faptele bune pentru mediul înconjurător: viitoarele păduri ale României. Acesta este scopul pentru care „Plantăm fapte bune în România” mobilizează an de an voluntari și susținători... și are succes.”

Daniel Chirița

Maratonist

„La maratonul din Ciucaș, a fost pentru prima dată când am alergat ca susținător „Plantăm fapte bune în România”, iar până în prezent am mai participat la alte 4 maratoane, la care am susținut cauza. Faptul că îmi place să alerg în zone împădurite m-a făcut să conștientizez și mai mult necesitatea conservării și creșterii pădurilor din țara noastră. Am descoperit o gașcă mare de prieteni, am cunoscut-o pe prietena mea și am descoperit o mulțime de oameni cu care împărtășesc aceleași valori. Pot spune că sunt un sportiv plantator, iar anul acesta, ajutat de alți sportivi, am contribuit la plantarea pădurii sportivilor în care, peste ani, poate vom trece linia de finish a unui maraton. Mă bucur totodată că am inspirat și alți oameni să își îmbunătățească stilul de viață prin mișcare. ”

Prof.univ.dr.habil. Sina Niculina Cosmulescu

Decan Facultatea de Horticultură, Universitatea din Craiova

„Studenții Facultății de Horticultură au răspuns din nou PREZENT la o acțiune de voluntariat în sprijinul comunității. Adresez mulţumiri, în primul rând Asociaţiei “Creștini”, coordonatorul acestei activităţi la nivel local, pentru iniţiativă şi invitație şi, în al doilea rând, studenţilor pentru faptul că au înţeles atât de bine spiritul „Plantăm fapte bune în România”: să creştem şi să protejăm păduri în România. Împreună am arătat că se poate, am demonstrat că ne pasă şi suntem convinşi că faptele bune nu vor rămâne fără rezultate.”

Luminița Georgescu

Director Școala Postliceală Sanitară „SAN-ECO-MED”, Craiova

„În ziua de 19 noiembrie 2016, o echipă de voluntari ai Școlii Postliceale Sanitare “San-Eco-Med” a participat la acțiunea de plantare organizată de „Plantăm fapte bune în România”. Voluntarii din școala noastră au fost plăcut impresionați de modul de organizare și amploarea evenimentului, care a mobilizat un număr de peste 500 de voluntari.”

Adrian Năstase

Director Școala Postliceală Ecologică „Sf. Ștefan”, Craiova

„Participarea noastră la demersul „Plantăm fapte bune în România” la invitația Asociației Creștini a fost una specială prin ineditul organizării acțiunii de plantare de către o echipă sudată, cu obiective generoase, la care școala noastră a răspuns cu responsabilitate, alăturându-se sutelor de voluntari. Felicitări echipei Asociației Creștini, felicitări „Plantăm fapte bune în Romania”. Am fost și vom fi și pe viitor alături de oamenii momentului pentru salvarea problemelor de mediu care nu-și găsesc rezolvarea. Exersăm în echipă competențele voluntariatului prin implicare activă. Fie ca toți puieții să prindă viață!”

Prof.univ.dr. Alexandru Tudor

Decan Universitatea din Craiova, Facultatea de Agronomie

„Studenții de la Specializarea Silvicultură din cadrul Facultății de Agronomie au participat la acțiunea de împădurire. Specialiștii silvicultori împreună cu studenții au ținut cont, la alegerea speciilor forestiere, de schimbările climatice ce se fac deja simțite în întreaga lume. Între Facultatea de Agronomie și Asociația Creștini există o foarte bună relație de colaborare pe plan educațional și științific. Datorită acestor legături trainice au putut fi realizate o serie de acțiuni și proiecte, care au fost îndeplinite cu succes.”

Andra Perioc

Şef parcelă, Iași

„Mă bucur să fac parte din echipa de coordonare a acestei acțiuni. Faptul că oamenii își doresc să facă un lucru bun pentru comunitatea din Lețcani este o dovadă că a mai rămas ceva bunătate și spirit de solidaritate în noi. Abia aștept să văd copăceii mari și să spun cu mândrie că am contribuit.”

Florin Puică

Asociația Pathos, departamentul Alpin

„Mă bucur că am putut participa și anul acesta la acțiunea de împădurire națională. Am întâlnit oameni pasionați, oameni dedicați, oameni plini de profesionalism. Am văzut puterea echipei și cum contribuția fiecăruia, oricât de mică, poate ajuta la crearea unui viitor mai bun. Vom reveni cu siguranță și la edițiile viitoare.”

Ștefan Brătianu

Director TED Adventure și Președinte al Asociației TED Donator de Zâmbete

„Suntem fericiți că am participat al doilea an consecutiv la acțiunile „Plantăm fapte bune în România”. Organizatorii au fost foarte bine pregătiți și ne-au făcut să ne simțim excelent în aceasta experiență de voluntariat. Le mulțumim voluntarilor plantatori care s-au alăturat în număr mare echipei noastre și abia așteptăm să ne întâlnim din nou să reîmpădurim România!”

Alin Becheanu

Președinte Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Fraudelor (APCF)

„APCF susține în mod activ educația în toate formele sale, iar acest lucru nu ar trebui să fie înțeles ca o abundență de informații, ci mai mult ca un set de pași, ca definirea unor valori: voluntariatul, reciclarea, economisirea energiei, plantarea de copaci, punerea în aplicare și respectarea acestora în viața de zi cu zi, NU doar atunci când cineva este cu ochii pe tine. Nu trebuie să uităm că suntem cu toții consumatori de oxigen și, în același timp, responsabili de ceea ce se întâmplă cu cei care generează acest lucru: COPACII. APCF salută inițiativa „Plantăm fapte bune în România” și va rămâne partener loial pe viitor.”

Anca Năstase

Federația VOLUM, departamentul Alpin

„Mă bucur că am putut participa și anul acesta la acțiunea de împădurire națională. Am întâlnit oameni pasionați, oameni dedicați, oameni plini de profesionalism. Am văzut puterea echipei și cum contribuția fiecăruia, oricât de mică, poate ajuta la crearea unui viitor mai bun. Vom reveni cu siguranță și la edițiile viitoare.”

Robert Cadar

Coordonator Social Media „Plantăm fapte bune în România”, Blogger și maratonist

„Recent am aflat și mai mult cât de mult înseamnă să faci mișcare, să practici un sport, cât de mult înseamnă asta pentru sănătatea ta. Luați o cifră, înmulțiți această cifră măcar cu 100 și o să aveți rezultatul la ceea ce înseamnă ea atunci când alergi, practici un sport pentru o cauză verde! Împreună, Plantăm, Îngrijim, Împădurim!”

Alexandru Caraiman

Ultramaratonist

„De „Plantăm fapte bune în România” am auzit în aceeași perioadă în care am început să cochetez cu alergatul. Am acceptat să reprezint această cauză fără să stau pe gânduri, având în vedere că scopul PFBRo se potrivea perfect cu convingerile mele. De atunci, tricoul meu de bază pentru competiții a devenit tricoul „Plantăm fapte bune în România”, pe care îl port cu mândrie!”

TESTIMONIALE COMPANII

Bianca Dragu

Graphic designer Allianz Managed Operations & Services România

„M-am hotărât ca anul acesta să îmi petrec ziua de naștere plantând copaci, iar acum mă gândesc să îmi organizez și aniversările viitoare în același stil. Este un sentiment extraordinar să faci ceva util, să dai ceva înapoi lumii în care trăiești și le recomand tuturor să încerce.”

Ramona Babias

Sef birou achiziție masă lemnoasă Barlinek

„Compania Barlinek susține ecologia și se implică activ în protejarea mediului prin programele de plantare de copaci din România. Prin intermediul programului global 1 pachet de parchet Barlinek = 1 copac plantat, au fost plantați peste 12 milioane de copaci. În Romania, acest program se derulează din 2015, până acum fiind plantați peste 90.000 de copaci. Alături de inițiativa ”Plantăm fapte bune în România”, acțiunile de împădurire au continuat și în 2016. Ne dorim să asigurăm generațiilor viitoare siguranța și bucuria unui mediul înconjurător durabil.”

Georgeta Bejinaru

Consilier Juridic BCR LEASING IFN

„Întotdeauna mi-am dorit să pot transpune la o scară mai largă toată activitatea din grădina noastră, precum și iubirea mea pentru plante. Inițiativa “Plantăm fapte bune în România” mi-a oferit ocazia și contextul așteptat. Am mobilizat pentru “operațiunea Jegălia” toată familia: soțul și cei doi copii. Am plantat cu entuziasm, fiecare după puteri. Copiii au fost foarte încântați, abia așteptând să revadă copăceii în vegetație, la primăvară.”

Răzvan Boceanu

Coordonator Restructurare Credite BCR LEASING IFN

„Participarea mea a venit din dorința de a schimba în bine mediul din jurul nostru, de a ajuta. Trecem printr-o perioadă în care se pare că am uitat unii de alții și am simțit că trebuie să fac ceva pentru semenii mei, nu numai pentru cei apropiați, cunoscuți. Pădurea este cel mai benefic dar pe care îl putem face semenilor noștri și generațiilor care vin. De aceea, trebuie să ne îndepărtăm din când în când de confortul cotidian. Trebuie să deschidem ochii mai des, să ne uităm în jur și să ajutăm oricând putem, dezinteresat, la refacerea echilibrului naturii. Alături de “Plantăm fapte bune în România” am cunoscut o lume aparte, care reușește să facă acest lucru.”

Alexandru Badea

CEO Brenntag Romania

„Dorința de a schimba ceva nu este suficientă. A face ceva concret însă, este! Voluntariatul înseamnă că îți pasă, că iei atitudine și faci ceva în sensul schimbării în bine pe care ți-o dorești. Istoria României este legată de pădurile României. Pădurile trebuie să fie prezent și viitor, nu doar istorie.”

Marian Roman

Managing Director CA IMMO Real Estate Management România

„Ne face o deosebită plăcere să sprijinim inițiativa ”Plantăm fapte bune în România” și să contribuim în mod activ, alături de ceilalți parteneri, la punerea în aplicare a unui proiect de mare responsabilitate civică, atât pentru prezent, dar mai cu seamă pentru generațiile viitoare.”

Albin Budinsky

CEO DB Schenker România

„Protecţia mediului reprezintă una dintre principalele responsabilităţi ale companiei DB Schenker. Ca furnizor de servicii de transport şi logistică, activ la nivel global, suntem deplin conștienți de responsabilitatea noastră în ceea ce privește natura și generațiile viitoare. Astfel, prin acţiunile noastre de CSR și prin susținerea inițiativei ”Plantăm fapte bune în România”, dorim să contribuim la dobândirea unui mediu curat şi sănătos pentru partenerii noștri și pentru comunitățile locale.”

Frédéric Flandrin

Business Manager Digidemat

„Sprijinim ”Plantăm fapte bune în România” deoarece contribuie la sensibilizarea comunității în privința importanței conservării mediului în care trăim. Asociația EcoAssist este o asociație care merită să fie cunoscută și vrem să-i sprijinim în eforturile lor cât mai mult timp posibil. Felicitări pentru implicare.”

Bogdan Schiau

MCSR Team HP

„Suntem o companie care se mândrește cu participarea la evenimentele de responsabilitate socială, iar mâna de ajutor dată la reîmpădurirea României este un proiect pe termen lung la care participăm anual. Colaborarea cu asociația EcoAssist este o bucurie și o onoare pentru noi. Organizarea de care ei au dat dovadă este un exemplu pentru noi.”

Oana Leuștean

Analist financiar HPE

„Experiența din noiembrie 2016 de la Jegăila a fost întru totul deosebit de plăcută. Am fost impresionată să observ implicarea tuturor prezenți, chiar și a localnicilor, care au gătit. Am avut și muzică, asta pentru mine a fost o surpriză plăcută. Consider că organizarea a fost excelentă din toate punctele de vedere. A fost o experiență frumoasă, care m-a încurajat să mă implic în activități de acest gen și mai mult pe viitor.”

Florentina – Georgiana Roman

TS UK&I Sales Support Team Leader HPE

„Mi-a plăcut foarte mult organizarea acestui eveniment. Este a doua oară când particip la o astfel de acțiune de voluntariat. Totul a fost bine pus la punct. S-a ținut cont de numărul participanților, s-a făcut prezența și în București și la plecare din Jegălia. Am primit mereu informații despre modul în care se va desfășura evenimentul. Transportul a fost asigurat, la fel și masa câmpenească. Am avut la îndemână mănuși, unelte și instructajul. Mulțumesc celor implicați în acest proiect și abia aștept următoarea invitație! ”

Anna Katharina Scheidereiter

Responsabil CSR Kaufland România

„Implicarea noastră alături de “Plantăm fapte bune în România” nu a fost doar una de natură financiară: împreună cu peste 30 de colegi am plantat pentru generațiile viitoare puieți de salcie în județul Călărași. Astfel, ne dorim să cultivăm în companie și în societate responsabilitatea și grija față de mediu.”

Geta Diaconu

Director Sustainability Advisory and CSR, KPMG Advisory SRL

„Prima participare a echipei de voluntari KPMG în cadrul inițiativei “Plantăm fapte bune în România” din 2016 a fost o experiență de neuitat. Organizarea din 19 noiembrie, de la Jegălia, Călărași, entuziasmul și voia bună celor prezenți, implicarea coordonatorului de parcelă, ne-au impresionat într-un mod foarte plăcut și nu am mai simțit nici chiar oboseala de la finalul acțiunii. Nu pot descrie ce senzație de mulțumire și satisfacție am avut când am văzut o mare de oameni de toate vârstele, care, aproximativ într-o jumătate de zi, au acoperit 24 ha cu puieți de salcie. Toate acestea ne-au făcut să ne gândim la următoarea acțiune de plantare alături de echipa de organizatori, oameni minunați și inimoși. Felicitări “Plantăm fapte bune în România”! ”

Raluca Istrate

Manager Sustenabilitate Mega Image

„Mega Image se implică, în fiecare an, în acțiunile de plantare organizate de către “Plantăm fapte bune în România”. Voluntarii noștri, colegi din magazine, sediul central și din depozit, sunt entuziasmați de fiecare dată, deoarece cred realmente în cauza pe care o susținem. Ne mândrim deja cu zeci de hectare împădurite în cei 5 ani de proiect, zeci de ore petrecute pe teren, împreună, păstrând în suflet speranța că munca de azi ne va fi răsplătită peste ani. Am avut ocazia, în primăvară, să vizităm terenul pe care am plantat puieți cu un sezon în urmă și ne-am bucurat să vedem că aceștia s-au prins. E un sentiment deosebit, de mândrie, dar și de speranță, de mulțumire a lucrului bine făcut.”

Alina Doina Boldinog

Administrative Assistant Saint-Gobain Glass România

„O veche vorbă românească spune că omul care în toată viața nu a construit o casă și nu a plantat un pom, nu este împlinit. Este primul gând care mi-a venit în minte când am primit mesajul colegilor de a Resurse Umane cu privire la acțiunea de împădurire a Asociației EcoAssist, la Jegălia, în luna noiembrie. A fost o experiență deosebită. Dacă din câți pomișori am plantat se prind jumătate și tot este un câștig pentru natură și oameni.”

Monica Bejan

Marketing and Communication Skanska România

„Implicarea echipei Skanska în acest proiect a însemnat plantarea unei suprafețe de 7,7 ha cu 5.000 de puieți de plop. Este doar un pas în asumarea unei responsabilități colective și individuale pentru un viitor și o lume mai bune. Grija față de mediu este o preocupare permanentă pentru toți angajații Skanska și dorim ca prin toate inițiativele noastre să promovăm dezvoltarea durabilă și să contribuim la o lume sustenabilă. Sperăm că puterea exemplului personal va mobiliza cât mai mulți oameni. Mulțumim „Plantăm fapte bune în România” pentru această inițiativă care ne-a provocat să petrecem timp de calitate în natură și care ne ajută să contribuim activ la formarea gândirii ecologice. Cu siguranță vom continua să plantăm fapte bune prin tot ceea ce facem!”

Teodora Todoran

CSR - Romania, Wipro Limited

“Și în acest an, Wipro a participat la inițiativa națională de împădurire organizată de “Plantăm fapte bune în România”. Echipa Wipro CSR Romania constituită în 2015 este încă la început de drum, însă, în ultimul an, s-a vazut o transformare în ceea ce privește interesul și înțelegerea în a se implica în proiecte CSR. Dincolo de energia și maturitatea cu care sunt tratate astfel de inițiative în echipa din România, compania Wipro, prin valorile pe care le promovează “Spirit of Wipro”, susține acest aspect extrem de important al unui mediu sustenabil. “Act with Sensitivity”, una dintre valorile companiei, reflectă exact această credință, și anume să trăim în armonie ecologică acționând civic-responsabil.”

TESTIMONIALE AUTORITĂȚI

Stelian Turcu

Primar comuna Lețcani, județul Iași

„Ne-am alăturat acestei acțiuni pentru că este important să sprijinim acțiunile inițiate de tineri. Locația în care am plantat este în apropierea unui nou cartier de case pentru tinerii căsătoriți, iar alunecările de teren reprezintă o problemă și, din acest motiv, dorim să prevenim problemele respective. „Plantăm fapte bune în România” este dovada că tinerii au luat inițiativa și rezolvă probleme pe care cei mai mulți dintre noi le ignorăm.”

Aurel Vasile

Primar comuna Jegălia, județul Călărași

„De doi ani, în comuna Jegălia se fac fapte bune împreună cu voluntarii de la “Plantăm fapte bune în România.” În 2015 am plantat 8 hectare de salcie, în jur de 12.000 de puieţi, iar în 2016 am plantat aproximativ 27.500 de puieţi de salcie pe o suprafață de 24 de hectare. Dorinţa noastră este ca, în 2017, să mai plantăm 20 de hectare de salcie şi, astfel, să avem o pădure de 52 de hectare. Vă mulţumim pentru sprijinul acordat şi pentru că aveţi voluntari cu suflet şi inimă mare! Cuvintele sunt puţine faţă de fapte.”

Marin D. Ion

Primar comuna Gostinari, județul Giurgiu

„În calitate de primar al comunei Gostinari, doresc să aduc la cunoștință faptul că, alături de inițiativa ”Plantăm fapte bune în România”, Primăria Gostinari a reușit să își manifeste grija pentru natură și pentru ceea ce ne înconjoară. Suntem plăcut suprinși de energia organizatorilor și a voluntarilor prezenți în localitatea noastră. Contribuția noastră la protejarea mediului înconjurător este importantă și sperăm ca astfel de acțiuni să devină tradiție pentru noi toți.”

Marcel Corîci

Primar comuna GRECEȘTI, județul Dolj

„Din primul moment în care am auzit de această inițiativă, am decis să ne alăturăm echipei “Plantăm fapte bune în România”. Pentru comuna Grecești, acești arbori erau necesari din cauza riscului de alunecări de teren din zonă. Dar nu trebuie să vorbim doar de localitatea noastră sau de județul Dolj, ci de întreaga țară. Genul acesta de acțiune este o adevărată binefacere pentru natură. Și nu doar pentru natură, pentru că nu dăm o șansă în plus doar mediului înconjurător, ci și nouă, cei care trăim în el. Și depinde doar de noi dacă vrem să ne lăsăm înconjurați de păduri sau peisaje deșertice, ce nu ne aduc niciun folos. Credem că numai împreună putem produce schimbarea în bine de care cu toții avem nevoie. Și printr-un astfel de proiect am demonstrat că se poate.”

Ion Nedelcu

Primar comuna Rojiște, județul Dolj

„Românul e frate cu codrul. Nu e doar o vorbă de duh rătăcită printre vremurile străbunilor. E o realitate, chiar dacă, din păcate, nu cea de…fiecare zi. “Plantăm fapte bune în România” ne-a adus pe drumul cel bun, acela în care cu toții ne-am adus aminte de o altă vorbă din bătrâni. Aceasta spune că, dacă am tăiat un copac, să plantăm alți zece în locul lui. Noi, în comuna doljeană Rojiște, asta am făcut. Am creat parazăpezi naturale, prin realizarea unei perdele de protecție pe DN 55, până la Tâmburești. Le mulțumim organizatorilor că ne-au dat ocazia să fim exemplu pentru ceilalți, sperăm unul care să-i molipsească. Pentru că dintre toate bunurile date de pământ, natura ne este aerul ce-l respirăm și prin el trăim. Și încă mai e timp să-l prețuim la adevărata lui valoare.”

Dănuț Ratoiu

Purtător de cuvânt Direcția Silvică Gorj

„Plantarea celor două hectare de teren cu puieți forestieri reprezintă un mic pas însă unul foarte important în creșterea suprafeței fondului forestier al județului, Doljul situându-se sub media pe țară în ceea ce privește ponderea suprafeței ocupate de pădure. Direcția Silvică Dolj manifestă un interes deosebit în sprijinirea acestor inițiative, ce vizează pe de o parte creșterea suprafeței fondului forestier național și, implicit, protejarea mediului înconjurător, iar pe de altă parte care să transmită celor tineri mesajul că pădurea, prin toate calitățile ei, merită să fie cunoscută, curată și îngrijită.”

Robert Georgescu

Consilier Agenția pentru protecția mediului Dolj

„Prin inițiativa „Plantăm fapte bune în România”, Asociaţia „Creştini” a dovedit că, sub o coordonare profesionistă, câteva sute de oameni inimoşi pot ajuta comunităţi care se confruntă cu probleme dintre cele mai diverse. Felicitări iniţiatorilor, coordonatorilor, voluntarilor şi celor două administraţii publice locale, care s-au organizat extrem de eficient. Merită subliniate şi încurajate eforturile depuse nu doar de către participanţii la acțiunile de împădurire din Grecești și Rojiște, ci ale tuturor factorilor implicaţi în acţiunile de împădurire organizate şi desfăşurate pe întreg teritoriul României.”

Ramona Ilieș

Inspector principal de penitenciare, Șef Serviciu Educație – Penitenciar Timișoara

„Implicarea Penitenciarului Timișoara cu un grup de 36 de deținuți la acțiunile „Plantăm fapte bune în România” reprezintă una dintre cele mai frumoase experiențe, datorită aspectului puternic educativ al acesteia, formarea comportamentului ecologic adecvat și asumarea unor responsabilități sociale. Felicităm în primul rând EcoAssist pentru misiunea dificilă dar minunată în același timp pe care și-a asumat-o, dar și partenerul nostru local ECO CLUB Timișoara, datorită căruia am reușit să plantăm fapte bune și să demonstrăm că și noi, penitenciarul, suntem parte a societății civile.”

Căpitan Florin Gheorghe

Ofiţer specialist în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi

„15 jandarmi au fost prezenţi în localitatea Jegălia pentru a contribui la acțiunea organizață de „Plantăm fapte bune în România”. Oamenii legii, alături de organizatori şi ceilalţi voluntari, au plantat mii de puieţi, fiind conştienţi că protejarea şi conservarea mediului înconjurător sunt primordiale pentru o dezvoltare armonioasă a naturii. Jandarmii călărăşeni au mai participat şi în trecut la astfel de acţiuni voluntare şi vor fi prezenţi ori de câte ori vor fi demarate activităţi de acest gen.”

Daniel Modoacă

Director Departament Situații de Urgență și Dezastre

„Inundațiile, seceta și alunecările de teren sunt efecte ale distrugerii zonelor împădurite din România. Ca o organizație care are ca principală misiune prevenirea și intervenția la dezastre, Crucea Roșie Română consideră acțiunea ”Plantăm fapte bune în România” unul dintre cele mai bune moduri de a reduce la minimum efectele defrișărilor. Felicitări Asociaţiei EcoAssist, care a reușit să sensibilizeze comunitățile și le-a mobilizat pentru a se implica în mod eficient în acest lung proces de reîmpădurire.”

Maior Răzvan IVAN

purtător de cuvânt Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța

“Inițiativa ”Plantăm fapte bune în România” este una dintre cele mai ample acţiuni de plantare de puieţi din România, prin care se promovează împădurirea suprafeţelor de teren şi protejarea mediului înconjurător. Noi, jandarmii și familiile noastre, vom răspunde afirmativ voluntariatului pro natură și ne vom simți mândri și onorați că putem participa la acțiuni de acest fel. Haideţi ca împreună să fim mai responsabili!”

SPOTURI RADIO

ALTE MATERIALE UTILE

PLANTĂM FAPTE BUNE ÎN ROMÂNIA

2017 Plantăm Fapte Bune în România
Coordonator raport: Narcisa Gheorghe
Coordonator proiect: Liana Buzea
Responsabil secţiunea comunicare: Narcisa Gheorghe
Responsabil secţiunea fundraising: Simona Camburu
Design & dezvoltare site: Quickdata