Fă cadou 
un copăcel
Daruiește-ți ziua de naștere
logo-plantam-fapte-bune@2x

Harta tăierilor de păduri

harta taierilor de paduri

În primul an de la lansare, Harta tăierilor de păduri - aplicația online dezvoltată la inițiativa Plantăm fapte bune în România - a fost vizitată de peste 6.500 de persoane, iar numărul sesizărilor a depășit 1.400 la nivel național. Primele trei județe cu cele mai multe tăieri de păduri raportate prin aplicaţie sunt Argeş (178 raportări), Suceava (161) şi Covasna (124).

În urma sesizărilor primite pe Hartă, echipe mixte formate din voluntari, reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Ministerului Mediului - Direcţia de Control au mers pe teren, în pădurile din judeţele Argeş, Braşov, Cluj, Covasna, Prahova şi Satu Mare. De exemplu, în urma acţiunii din judeţul Argeş, care a avut loc în luna octombrie 2012, autorităţile au confirmat existenţa a 30 de dosare penale pe traseele parcurse cu echipajele mixte, 11 dintre acestea fiind deschise în anul 2012. Unul dintre aceste dosare vizează un prejudiciu evaluat de autorităţi la peste 560.000 RON. Asociaţia EcoAssist, reprezentantul legal al Harţii tăierilor de păduri și inițiatorul proiectului Plantăm fapte bune în România, reprezentată de firma de avocatură Țuca, Zbârcea și Asociații, a depus o solicitare pentru a fi inclusă în procesul de urmărire a dosarului respectiv. Solicitarea a primit acordul favorabil din partea procurorului care se ocupă de acest caz.

Am pornit la drum cu acest proiect în 2011 pentru a opri unul dintre cele mai devastatoare fenomene care afectează mediul din ţara noastră - tăierile masive de păduri, atât ilegale, cât şi malpraxis-ul. Implicarea în aceste campanii de identificare și penalizare a abuzurilor şi a ilegalităţilor este, cu siguranță, pe lista noastră de priorități”, explică Liana Buzea, fondatorul proiectului „Ne bucurăm că, într-un timp relativ scurt, aplicaţia noastră a devenit un instrument cunoscut și folosit în mod eficient. În luna iunie, am realizat 6 vizite de verificare pe teren (în județele Argeş, Braşov, Cluj, Covasna, Prahova şi Satu Mare) și ne pregătim să desfășurăm acțiuni similare în celelalte județe cu raportări masive pe Harta noastră”.

Aproape 100 de persoane au parcurs trasee prestabilite din cele 6 judeţe în cursul lunii iunie şi au identificat 57 tăieri de păduri, 15 gatere (exclusiv în judeţul Cluj) şi 2 instalaţii de producere a cărbunelui, a căror legalitate este în prezent verificată de către autorităţile teritoriale. De asemenea, în timpul acestor deplasări au fost efectuate 11 controale de vehicule care transportau material lemnos şi s-au confiscat 13.5 mc de lemne.

Vă invităm să parcurgeţi rapoartele după fiecare acţiune a noastră de pe teren: Arges, Brasov, Cluj, Covasna, Prahova şi Satu Mare

Despre Harta tăierilor de păduri:
Harta tăierilor de păduri este aplicaţia online publică din România în care se pot raporta tăierile de păduri, fie utilizând imaginile disponibile pe Google Maps, fie prin transmiterea informaţiei chiar de la locul faptei.
Tehnologiile integrate în hartă reprezintă o noutate pentru o cauză de mediu. Spre deosebire de petiţii, proteste sau comunicate de presă, instrumentul online oferă publicului larg posibilitatea de a raporta tăieri de păduri de oriunde - de acasă, din timpul unei drumeţii în natură cu familia sau în timpul unei expediţii cu prietenii pe trasee montane. Astfel, Harta tăierilor de păduri oferă mai multor oameni ocazia să se implice în cauza pădurilor, în momentele şi locurile oportune pentru fiecare.
Harta tăierilor de păduri este o aplicaţie online realizată în cadrul "Plantăm fapte bune în România", iniţiativă naţională de împădurire pe bază de voluntariat. Aplicaţia a câştigat atât premiul Best Hack for the Social Good în cadrul evenimentului Yahoo! Open Hack Europe 2011, cât şi distincţia Proud restarter din competiţia RESTART ROMANIA 2011.
Aplicaţia beneficiază de sprijinul Ambasadelor Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii în România, al agenţiei de creaţie The Cell (sprijin pro bono pentru strategie şi realizarea materialelor de comunicare), al companiei Microsoft România (care acordă găzduire gratuită aplicaţiei timp de 15 luni), companiei Softis Serv (sprijin cu muncă pro bono în programare) şi al Universităţii Bucureşti - Facultatea de Geografie (implicarea unui profesor şi a 20 de studenţi specializaţi în Geomorfologie, GIS şi Teledetecţie, pentru validarea tăierilor de păduri raportate în sistem) și de sprijinul juridic din partea firmei de avocatură Țuca, Zbârcea și Asociații.
magnifiercrosschevron-down